Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin "Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”

Ce înseamnă şomer înregistrat?

Persoana care îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru a fi şomer
a)  este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
b)  starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
c)  nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare;
d)  este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă. şi se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă.